Tuesday, August 28, 2012

CE CĂRĂM DUPĂ NOI


Oamenii din jurul nostru se dovedesc a fi doar vampiri energetici; asta, în cele mai multe dintre cazuri. Nu fac altceva decât să ne înegrească zilele, karma şi să ne fută „feng-shuiu’”.
Aştepţi de la ei cu totul altceva decât ceea ce îţi oferă. E greşeala ta, de acord. Cari în spate balast. Nu numai că nu sunt acolo niciodată când ai nevoie de ei, nu au niciodată timp să te asculte, nu te sprijină cu nimic, îţi reproşază că nu-i suni, nu dai semne de viaţă (asta, doar când au ei chef, bineînteles), te ascunzi, eşti necomunicativ, sociopat, dar te mai şi încarcă cu toate aberaţiile lumii.
Te desparţi de ei după juma de oră de chin, vlăguit, fără chef de viaţă, fără speranţă. În locul infuziilor cu pozitivism, te târăsc după ei pe spirale energetice negative, te fac să îţi fie teamă şi de umbra ta, nu numai de ziua de mâine, de care oricum, erai îngrozit.
Se întâmpla uneori ca dupa ce îţi petreci timpul cu anumite persoane, să fii atât de încărcat negativ, încât si câinii maidanezi fioroşi, şi şmenarii agresivi din cartierele rău famate se feresc din calea ta. Jur ca ştiu cazuri.
Au mereu păreri, culmea, despre cum ar trebui să fii tu, despre cum ar trebui să fie viaţa ta, despre cum trebuie să gestionezi, sau ar fi trebuit să gestionezi diverse situaţii, fără să auzi, totuşi o încurajare, sau fără ca ei să se fi aflat vreodata în situaţii similare. E important să avem păreri bazate pe ce am văzut în filme.
Nimeni nu se uită în urmă lui, dar se pricepe de minune să emită judecăţi. Ai ieşit din tipar, eşti ciudat. Se uită pieziş la tine şi ridică din umeri ca în faţa unei cauze pierdute.
Da tu nu ai de gând să te măriţi? Ba da. Când? Cam în 15 minute dacă aveţi amabilitatea să vă ţineţi gura. Ştiu deja, sunt bătrână, nu mă mai ia nimeni, trebuie să fiu realistă. Sunteţi amabili, dar daţi-mi voie să am altă părere.
Când pleci în concediu? Peste câteva zile...facem planuri acum. Cu cine mergi? Cu prietena mea cea mai bună. Auzi, da’ tu nu ai un iubit? Ba da. Deja priviri nedumerite...îşi ia inima în dinţi şi întreabă: da...nu are nimic de zis? Nu. Nu are, pentru că nu este bolnav psihic, dar vă mulţumesc că-mi purtaţi de grijă. Care o fi problema, nu-mi dau seama. Ştie cineva de ce toată lumea este aşa de nedumerită de planurile mele de vacanţă? Merg cu prietena mea pentru că ne potrivim la gusturi de destinaţii şi la stil de colindat. Nu vă puteţi concentra fiecare la vacanţele voastre all inclusive şi să mă lăsaţi să îmi fac planu’?
Am dat două exemple banale de întrebări pe care le aud des...din ce în ce mai des. De unde şi cum răsar aceste lucruri din minţile unor oamani de aceeaşi vârstă cu mine? Mama are circumstanţe atenuante. Pe vremea ei lucrurile stăteau altfel. Pot înţelege asta.
Nu îi pot înţelege pe cei de vârsta mea, cei cu care acum câţiva ani (nu chiar atât de mulţi, fir-ar să fie) stăteam noaptea şi făceam planuri, schimbam lumea cu entuziasm şi idei. Când ne-am transformat toţi în acrituri, când am început să ne împovărăm şi să fugim unii de alţii? Când rezervele de energie şi pozitivism s-au transformat în otrava, invidii si negativ?
De cele mai multe ori nu-mi vine să le spun decât: „vă mulţumesc că mi-aţi împărtăşit părerile voastre, dar acum mă gândesc că poate aveţi treabă…şi vă reţin”.

Exact aşa cum spunea şi Zully Mustafa: „sînt și oameni precum unele cutii. înghesui în ei cuvinte și întîmplări, și pentru că într-o zi realizezi că nu te-au învățat nimic bun, nu au avut o vorbă bună la îndemînă, în nici o situație, ci au fost acolo doar să-ți curețe timpul de consistență, îi lași în drum fără prea multe explicații. nu și-au făcut niciodată timp să te facă să rîzi. sau să plîngi. doar să se plîngă său să te facă de rîs.
cutii pe care nu le vei mai lua nicăieri. și nici nu le vei simți lipsa.”

1 comment:

  1. Dincolo de neplacerea evenimentelor prezentate de dvs, gasesc articolul distractiv:) : "Da tu nu ai de gând să te măriţi? Ba da. Când? Cam în 15 minute dacă aveţi amabilitatea să vă ţineţi gura." Hahaha...

    ReplyDelete