Tuesday, March 6, 2012

BU, ÎŢI DEDIC UN PUZZLE

Apropo de inspiraţie, să-ţi spun o poveste – povestea puzzle-ului meu.
Ţi-o dedic pentru că de la tine a plecat inspiraţia mea.
Povestea începe aşa:
Am citit în decembrie articolul tău „Despre Naivitate”.
Pe măsură ce parcurgeam lent fiecare cuvânt, mi se aprindeau treptat beculeţe: « sărut » (aici mi s-a aprins un candelabru întreg), « Klimt » (da, îmi spunea ceva a fost un cineva acolo, un om important), «Viena » (aici iar s-a aprins un beculeţ, fusesem în Viena cu trei luni înainte, mă pozasem în faţă la Tiffany’s mâncând castane coapte, comandasem şniţel la Figlmuller – l-am mâncat jumătate, iar cealaltă jumătate l-am adus câinelui meu).
Apoi dintr-o dată am realizat că am fost la Viena şi n-am văzut niciun sărut, niciun Klimt.
Ca un om cu o cultură generală vastă, am pus sănătos mâna pe Google, şi după ce mi s-a afişat rezultatul căutării, cei doi neuroni din mintea mea au dat un bobârnac celui de-al treilea şi au făcut marea legătură : fusesem în Viena, Klimt era acolo (la Belvedere – unde am zis că nu merg, pentru că era departe şi scump pentru bugetul meu cam sărăcit).
Am început să-mi amintesc din ce în ce mai mult - majoritatea suvenirurilor erau cu sărutul lui Klimt, îl văzusem în reproduceri de tablouri, în broşuri cu muzee, pe brichete, pe scrumiere, pe sacoşe...până şi noi cumpărasem « săruturi » suvenire pentru prietenii de acasă.
Atunci pentru prima dată, mi-a părut rău că am fost acolo şi n-am văzut tabloul în original. Dar, mi-am promis că la următoarea expediţie în Viena nu mă las.
Prin ianuarie, cu bonurile cadou în mână, mă plimbam prin supermarket la vânătoare de reduceri (şampanie, ciocolată, panettone, etc – ca după sărbători).
Pe la standurile cu jucării, jocuri şi puzzle-uri, dintr-o dată văd undeva sus, pe un raft puzzle-uri colecţia Klimt – 1000 piese.
Iau o scară şi mă apuc să caut, dau la o parte vreo trei Judith şi o Doamnă cu Evantai, ţintind la un Sărut sau la o Adele.
În cele din urmă, am găsit un Sărut, pe care acum îl am acasă, şi cu mândrie pot spune că până azi am făcut în proporţie de 60% din el, asta însemnând covorul verde şi decorul maro, urmând ca în cel mult o săptămînă să dau formă celor două personaje centrale. Poate timpul pare scurt, dar te asigur că nu a fost aşa, i-am dedicat tot timpul meu liber, orele de sport şi orice altceva.
Iniţial m-am gândit să-l fac cadou, dar sincer, am vărsat multă sudoare lucrând la el şi încă mai am de lucru. Fetele râdeau de mine când l-am început, spuneau că-mi va lua mai mult să-l fac decât i-a luat lui Klimt să-l picteze (aveam zile când puneam maxim 12 piese după două ore de încercări). Decorul maro din spate a fost făcut exclusiv prin încercări succesive, pentru că nu aveam ce combinaţii să fac (am făcut până şi febră musculară la mâna dreptă de la atâta ridică piesa-vezi dacă merge-încearcă şi partea cealaltă-NU-treci la următoarea). Dar iubesc fiecare punct din el.
Chiar dacă puzzle-ul nu e gata şi chiar dacă n-am să-ţi atşez şi o poză de-a lui, un lucru e sigur – când am văzut prima dată cutia la tine m-am gândit şi la articolul tău.
Te pup Bu”

Astăzi se poate spune că trag un pic chiulul. Însă, acest mesaj pe care l-am primit de la un cititor mi-a umplut sufletul de bucurie si m-am gândit ca ar fi frumos să îl citiţi şi voi…

1 comment:

  1. Îmi place mult cum scrii si îmi pkace si acest mesaj! Succes in continuare!

    ReplyDelete