Tuesday, November 22, 2011

DESPRE TOAMNA DE ACASA

Niciodata in viaţa mea toamna nu va mai mirosi ca toamnele de acasa, ca toamnele de pe Dumbrava Rosie.

De cate ori ma intorceam acasa şi treceam cu trenul de Cernavoda, totul era altfel, de fiecare data, in fiecare an. Culorile şi mirosurile se schimbau mereu, incat am ajuns sa cred ca in Dobrogea toamna e magica. Inca ma mai intreb daca "de vina" este aerul tataresc cu toate parfumurile lui de mirodenii aduse din est.
Imi lipseşte teribil de mult mirosul de acasa. Cand eram mica, tata a inlocuit bolta de trandafiri din curte cu o viţa de vie. Habar nu am cum se numeşte soiul. Noi ii spuneam "ţâţa caprei". Sunt struguri albi, cu boabe lunguieţe şi dulci. De cand ai mei au vandut casa nu am mai gustat niciodata pentru ca mi-a fost prea teama ca nu vor mai avea acelaşi gust.
Viţa tatei a crescut şi s-a intins in toata curtea. La umbra ei mi-am facut temele ani in şir, acolo m-am jucat, acolo stateam sa citesc, aşteptand toamna, moment in care in curtea mea incepea magia. Bolta de viţa de vie incepea sa se aureasca.
Stateam la poveşti cu tata pe treptele casei şi mancam struguri pana seara tarziu, in timp ce Prostea şi Coiţa işi vedeau alene de treburile lor pisiceşti, la picioarele noastre. De la Mazis Alai de peste drum venea miros de şuberec, iar tanti Marioara facea cele mai bune placinte poale-n brau pe care le-am mancat vreodata. Din cand in cand le duceam cate un castron cu struguri ca sa ma capat in schimb cu bunataţi.

Uneori Coiţa se suia cu tata pe scara sa-l "ajute" la culesul strugurilor. E drept ca nu se desparţea niciodata de tata, de ce l-ar fi lasat singur la cules?
Dimineaţa, cand plecam la şcoala, aerul rece era inţepator şi usor inceţoşat din cauza frunzelor arse in curte. Abia atunci era toamna in adevaratul sens al cuvantului.
Imi placea sa merg prin frunzele cazute, sa rascolesc mormanele stranse pe trotuare, sa starnesc nori de praf, spre disperarea mamei care iar avea de curaţat şosete albe.
Deşi in Bucureşti nu este la fel, nici acum nu am scapat de obiceiul asta. Ca sa nu imi pierd echilibrul il ţin de mana pe Dan şi inot prin frunze.

1 comment:

  1. Da, Dumbrava Rosie. Treceam pe acolo cand ieseam de la meditatia de la mate...

    ReplyDelete