Wednesday, November 28, 2018

POVESTE GALBENĂ

Nu o să trebuiască să spui nimic din ceea ce nu ai vrea. Trage-ţi pătura peste picioare şi lasă-mă să te ascult. Îţi pun un pahar cu vin şi vreau doar să mă laşi să te ascult cum îmi povesteşti. Spune-mi o poveste galbenă, povesteşte-mi de ca şi cum nu aş fi aici.
Am clipit nedumerită. Să îmi imaginez că nu eşti aici, e simplu. Totuşi, ce înseamnă o poveste galbenă, l-am întrebat?
Înseamnă o poveste despre cana ta galbenă cu cafea, despre limonadă şi soare, despre toamnă şi câmpuri de floarea soarelui. Vreau o poveste galbenă. Sunt un copil şi eu. Am capricii.
Vinul îmi mirosea în mână a toamnă, a rotund şi a brumă, gândurile-mi erau arămii, dar trebuia să-ţi inventez o poveste galbenă.
Nu ştiu, nu m-am gândit niciodată la tine ca la o poveste galbenă. Mereu mi-ai fost alb şi albastru, sau mi-ai fost întuneric. Uneori mi-ai fost verde de iederă şi perdea subţire din fumul ţigării mele. M-am gândit la tine mereu din arome şi prea puţin din culori...
Te mai gândeşti uneori la mine?

Mereu...
Ştiam eu! Şi zâmbetul tău capricios, abia ghicit, cu ochii mijiţi, ca de copil, s-a colorat în galben.
Mi-am amintit că odată, am mâncat amândoi prăjituri şi-n colţul buzei îţi rămăsese un fir galben de glazură. Aş fi întins mâna să mi te iau pe vârfurile degetelor să te gust, m-aş fi aplecat peste masă să te sărut. De atunci, mă strădui să-mi şterg din minte gustul tău incert care mi se plimbă fără odihnă pe cerul gurii şi nu-mi dă pace. Mă gândesc mereu, cum ar fi fost să mă aplec atunci peste masă şi să te sărut? Ar fi schimbat ceva? Cine ar putea şti?
Da, mă gândesc la tine mai des decât îţi poţi imagina, mai des decât îmi place să recunosc.
Mă gândesc uneori la tine galben, ca o glazură de prăjitură, un galben uitat printre atâtea zile în care nu mi-ai fost decât fum de ţigară prin ferestre întredeschise şi pescăruşi care ţipă muţi printre nori.
De ce ţi-ai pus canapeaua aici, la geam?
Chiar, oare de ce mi-am pus canapeaua aici la geam? Pentru tine. Îmi place să mi te imaginez stând aici, cu ochii închişi, sau privind peretele sec din faţă. Îmi place să mă gândesc că într-o zi o să ne certăm pentru locul ăsta, unde eu o să vreau să stau să citesc şi tu o să vrei să stai, să mă ţii în braţe. O să îmi pun pe calorifer cana galbenă cu cafea, uite ţi-am mai adus un pic de galben în poveste, şi o să mă întorc cu faţa  spre tine, o să te găsesc aici, cu zâmbetul ăsta de copil capricios, ca o prăjitură cu glazură galbenă.
Visezi femeie; visezi galben şi absurd.
Aşa sunt visele, uneori absurde, alteori galbene. Uneori calde, alteori iuţi ca fumul meu de ţigară. Dar da, mă gândesc la tine şi mi-e ciudă că mi-ai rămas mic. Ştii, cred că asta e povestea ta de fapt, o poveste galbenă care mi-a rămas prea mică, aşa cum o floare îi rămâne prea mică unui fluture.
Ce îţi spun eu aici e o poveste de adolescente care visează, dar să ştii că ai voie, copil capicios, să o uiţi repede dacă te incomodează. Poate ai uitat-o chiar în timp ce ţi-o spuneam, cine ştie.
Vinul mi se plimbă uleios, roşu şi sec pe pereţii paharului. Habar nu am ce vin îţi place şi ăsta ar fi trebuit să fie primul lucru pe care să-l ştiu despre tine sau poate este primul lucru pe care l-am uitat.
Îţi inventez poveşti galbene în ceaţa groasă de afară şi poveştile îmi rămân mici în timp ce ţi le povestesc.

Exact cum ţi-am spus, poveşti de adolescente, iar eu sunt om mare de acum. Îmi plimb pe cerul gurii gustul tău incert, tăcut şi galben ca povestea pe care mi-ai cerut să ţi-o spun.






                                                           FOTO: 121freewallpapers.blogspot.com