Tuesday, February 6, 2018

RUŞINE

Până târziu, spre adolescenţă, mi-a fost ruşine de cuvântul axilă. La un moment dat am aflat că axilă nu e tot aia cu inghinal, cum credeam eu şi de care ȋmi era, de fapt, ruşine; apoi mi-a fost ruşine de ruşinea mea ţintită aiurea.
Mi-era ruşine de musafiri. Când auzeam poarta deschizându-se, fugeam şi mă ascundeam sub pat de ruşine. Uneori nu mă puteau scoate de acolo până când nu pleca din casă ultima persoană. Alteori, reuşeau să mă apuce de picioare şi mă trăgeau afară. În cazurile astea, stăteam cu ochii ȋnchişi, de ruşine, până pleca ultimul om.
Îmi era ruşine de necunoscuţi, de străini ȋn general şi de oamenii de pe stradă.
Îmi era ruşine de oamenii pe care ȋi vedeam sărutându-se ȋn filme. Nu ȋmi era ruşine să mă uit la ei. Îmi era ruşine de ceva complet nou şi nedefinit. I-am zis ruşine; era mai simplu.
Îmi era ruşine să ȋi ȋntreb pe părinţii mei lucruri...lucruri despre care ştiam că trebuie să ştiu şi nu ştiam cum să aflu. Am găsit la un moment dat un manual de anatomie şi convinsă fiind că săvârşesc o crimă imensă, ascunzându-mă pe unde apucam, am ȋncercat să aflu plină de teroare, ceea ce ȋmi era ruşine să-mi ȋntreb părinţii.
În prima copilărie, viaţa mi-a fost sufocată de sentimentul de ruşine. Nu ştiam ce ȋnseamnă, dar la fiecare pas mi se spunea că e ruşine dacă fac nu ştiu cum, dacă spun nu ştiu ce, dacă mă port ȋntr-un anume fel şi nu ȋn altul, fără să se obosească nimeni să ȋmi explice ce ȋnseamnă exact, să ȋmi descompună cineva ȋn cuvinte, ce căcat ȋnseamnă ruşinea asta. Li se părea suficient atât. Nu a fost deloc.
Acum câteva luni, ȋntr-o discuţie cu o persoană pe care nu o prea cunoşteam, am folosit ȋn treacăt cuvântul ruşine. M-a ȋntrebat „Ce ȋnseamnă ruşine?” Mă uitam la el interzisă, căutând vreun semn că ȋşi bate joc de mine. Omul era foarte serios şi m-a ȋntrebat din nou “Ce ȋnseamnă, ruşine?”. A văzut că sunt nedumerită şi ȋncurcată şi mi-a spus: “Foloseşti cuvântul, dar nu ştii ce ȋnseamnă. Nu ȋncerca să ȋţi aminteşti definiţia din dicţionar. Tradu-mi sentimentul, descompune-l. Ce ai ȋn minte când spui ruşine?”
Nu am ştiut. Am lăsat ochii ȋn pământ, fiindu-mi, evident, ruşine de mine şi i-am spus că nu ştiu cum să fac asta, dar uite, spre exemplu, acum ȋmi este ruşine că nu ştiu cum să fac să explic.
Mi-a pus mâna pe umăr şi a ȋncercat din nou „Scoate-ţi cuvântul din minte şi povesteşte-mi ce simţi, chiar dacă ȋmi este clar că nu ştii cum „.
Mi-a ieşit până la urmă. Greu, sincopat folosind cuvinte multe şi ȋncâlcite, am reuşit să-i explic omului ce simţeam, fără să folosesc nici măcar o singură dată cuvântul ruşine. A fost ȋngrozitor de greu.
Mi-a bântuit copilăria ruşinea asta, care cuprindea ȋn cochilia ei goală o mulţime de sentimente şi mai ales nepriceperi ale oamenilor mari. Au găsit o cutie goală, ca un coşciug, ȋn care au pus tot ceea ce ȋi speria pe ei şi nu ȋnţelegeau, toate lucrurile pentru care nu aveau cuvinte, toate porţile ȋnchise dureros peste propriile lor degete, tot ceea ce era dincolo de gardul curţii sau al minţii lor; au luat totul şi l-au ȋnchis ȋn cuvântul ruşine. L-au folosit uneori pe post de băţ, alteori pe post de bau-bau, după cum o cerea situaţia.
Mă frustrează enorm că eu i-am lăsat să facă asta, că nu le-am dat ȋn cap cu ȋntrebări, cu insistenţă şi obrăznicie, că nu le-am băgat degetele ȋn ochi, că nu m-am agăţat de hainele lor şi nu am ţipat.
Am ȋnvăţat singură, ȋn cele din urmă, dar deja pierdusem startul. Deja aveam, eu ȋnsămi, o grămadă de cuvinte de genul ăsta, cutii goale ȋn care ȋnchideam de-a valma sentimente pe care nu le ȋnţelegeam, pe care nu ştiam să le descompun şi să le explic. Unul dintre aceste cuvinte este frică, altul este, oricât de ciudat ar părea, iubire; mai sunt cuvinte precum vrere, putinţă sau dorinţă.
Cuvântul ăsta, iubire, a fost pentru mine o cutie goală ȋn care am ȋnchis la grămadă afecţiune, pasiune, iubire, prietenie, simpatie şi o mulţime de alte nuanţe intermediare. Am făcut cutii grele; câteva, e drept, dar grele.
Vezi tu, cutiile depozit sunt naşpa. Fiecare lucru trebuie pus ȋn cutiuţa lui să o poţi muta uşor de colo colo, să deschizi capacul şi să poţi vedea ce e ȋnăuntru fără să răscoleşti până la fund, fără să se strice lucrurile din ea pentru că nu sunt depozitate corespunzător, fără să fii nevoit să răscoleşti printre lucruri fără formă, ca să ajungi, spre exemplu, la o iubire strivită din care nu mai poţi salva nimic, pentru că a stat sub o amiciţie prea grea, sau a stâlcit-o de perete o pasiune pusă strâmb. See my point there?
Definiţiile sunt importante, dar la fel de importantă este şi descompunerea definiţiilor. Ar trebui să ne placă mai mult cutiuţele din care să facem puzzle-uri, să scăpăm de cuvinte cuprinzătoare, care nu cuprind, de fapt nimic, tocmai pentru [că cu]prind prea multe, să răspundem la ȋntrebări şi mai ales să ne răspundem la ȋntrebări.
Îmi amintesc o mulţime de „de ce-uri” care nu au primit răspuns, fapt care a durut la fel de tare ca răspunsurile formate din cuvinte/expresii coşciug: „pentru că nu pot altfel” e unul dintre ele, „pentru că aşa zic eu” e altul.
Nu de alta, dar să dea naiba, nu are sens să irosim ani ȋntregi din viaţă fiindu-ne ruşine de cuvântul greşit, de sentimentul greşit, de orice...


RUȘINE ş. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuivă. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucuş carota si silvestris). – Cf. lat. roseus. [sursa DEX-online]

No comments:

Post a Comment