Tuesday, September 6, 2016

CUTIA CU MINUNI


Am găsit undeva, pe strada aia de care aproape uitasem, magazinul cu minuni. M-am oprit în prag şi mă întrebam dacă să intru sau nu. Ultima dată când trecusem pe acolo mă certasem cu vânzătorul şi nu ştiam ce să fac. Până la urmă mi-am zis că o să intru, fie ce-o fi. În cel mai rău caz poate să arunce după mine cu ceva, dar cum singurele lucruri de pe rafturi erau cutii cu minuni, nu ar fi fost chiar cel mai rău lucru care se putea întâmpla. Şi am intrat...
Vânzătorul mă aştepta zâmbind. Hei, nu te-am mai văzut de multă vreme pe aici. Nu ai mai avut nevoie de minuni? Aproape că începusem să îmi fac griji pentru tine.
N-am apucat să deschid gura să-i zic nimic. Ultima dată când ai venit, povesteai cu gura pe jumătate ceva despre nişte prinţi, de minuni venite din alte vieţi, parcă nici nu aveai curaj să-mi spui. Ţin minte că te-am certat destul de rău, că ţie îţi trebuie minuni din viaţa asta, nu din altele, să laşi prostiile, că nu există praf de stele pe care să-l poţi găsi pe fundul buzunarelor din alte vieţi. Ai început să plângi şi mi-ai zis că tu ştii sigur, că nu am cum să te conving de altceva, că e prinţul pe care l-ai adus din alte timpuri şi nu îţi trebuie decât o minune mică, mică de tot ca să-l faci să înţeleagă.
Ai plecat val vârtej pe ploaia aia şi mă gândeam: să vezi că răceşte zănateca asta acum; poate păţeşte ceva şi-o am pe conştiinţă. Da’ nu te-ai supărat pe mine, nu? N-aveam atunci minunea aia care îţi trebuia ţie, sper să înţelegi. Nici măcar nu credeam că există. Am comandat la depozit şi a venit până la urmă; târziu de tot, dar a venit. A stat aici pe raft o grămadă de timp. De câte ori vedeam cutiuţa aia strălucitoare, mă gândeam la tine. Poate azi vine să-şi ia minunea. Poate mâine. Te şi vedeam cum îţi strângi comoara în pumn, cum pleci cu ochii luminoşi şi te duci să îi deschizi capacul acolo unde ştii tu, unde îţi trebuie.
Te-am tot aşteptat, până într-o zi când am înţeles că nu o să mai vii, că nu mai ai nevoie de minunea aia. Am luat cutia şi am dus-o în spate. Cred că o pot găsi, dacă după ea ai venit. O să dureze ceva timp, dar există. E acolo.
Vrei să închid magazinul şi să vii cu mine în spate? O căutăm amândoi. Nu cred că o să se strângă lume la uşă. Oamenii ori nu mai cred în minuni, ori au uitat adresa magazinului, aşa că nu-ţi face griji. Vii cu mine?
Am stat pe gânduri în prag şi până la urmă m-am dus la vânzătorul ăla bătrân şi l-am luat în braţe. I-am zis să mă ţină aşa două minute şi să nu mai zică nimic. Ştii, i-am spus la un moment dat, fără să-i dau drumu din braţe, că dacă vrei să te ajut, merg cu tine să o cauţi, dar eu nu mai vreau minunea.
Mie să-mi dai altă cutie, cu altă minune; aia nu îmi mai trebuie acum. Am înţeles că ai avut dreptate. Nu există praf de stele pe fundul buzunarelor şi-mi pare rău că te-am bătut la cap, dar am înţeles până la urmă. Greu, plătind un preţ prea mare, dar am înţeles.
Am întrebat dacă nu cumva, în ziua aia cu furtuna, a mai venit şi altcineva, alt suflet rătăcit să ceară o minune de care a uitat până la urmă. Mi-a zis că da. Ştie exact cine şi dacă vreau, poate să-mi povestească. Nu am vrut. L-am rugat doar, să ia cele două cutii cu minuni, a mea şi a celuilalt suflet rătăcit şi să le îngroape undeva departe, într-un loc numai de el ştiut, apoi să uite.
Am plecat.
Am scos mâna din buzunar şi mi-am şters cu grijă degetele pe batista care, abia ghicit s-a mânjit cu praf auriu, apoi am împăturit-o şi am pus-o aproape de inimă.
Am plecat să caut sufletul rătăcit care uitase să mai vină la magazinul cu minuni să-şi ceară cutia. Ştiam cum să-l găsesc şi până la urmă am ajuns.
Ne-am îmbrăţişat la umbra unui tei din care se scurgeau ultimii stropi de ploaie; în strânsoare, i-am simţit la piept batista strânsă cu grijă.
Ne-am zâmbit complice ştiind amândoi că într-o zi, poate în altă viaţă, poate chiar în asta, cutiile cu minuni îngropate de vânzător într-un loc numai de el ştiut, îşi vor găsi singure drumul către noi.


No comments:

Post a Comment