Tuesday, June 7, 2016

DE CE-AM FOST LA CONCERT

…şi mergem noi la concert la Maroon 5. Boooon, am votat, am mai bifat una alta pe timpul zilei, nişte energie de suflet tânăr şi entuziast, e numai bună. Nu-i mai cald ca alte dăţi, nici mai aglomerat, organizare decentă, Adam, e Adam, să vedem ce iese. Ne găsim loc pe un culoar numa’ bun, între oameni ceva mai scunzi, ascultăm noi cine cântă în deschidere, lume multă, îţi mai speli ochii cu unu’ cu altu’, mai tragi cu urechea la vecini, mai o ţigară, mai o apă plată, îţi mai arunci un zâmbet d’ăla de concert-nu-ne-mai-vedem-mâine, cu te miri cine, basic stuff.
La un moment dat, în spatele nostru se „stabileşte” un grup nou de spectatori. Nu că aş fi vrut musai să trag cu urechea, da’ na, oamenii se lipiseră de spatele meu, de parcă eram de’a lor; se auzea tot şi nu se străduiau deloc să vorbească-n şoaptă, că nu aveau de ce. Simt că Manolo se apropie de mine şi mă împunge discret cu cotu-n coaste. E clar, ascultăm acelaşi dialog.
Se aude un fermoar deschizându-se, şi: Na, ţi-o fi cald acum. Păi îmi cam e, să ştii. Un moşmondit în spate. Îmi ţii şi mie asta? Ce? Geaca măi, cum ce? Nu; n-o ţin. Haaaaiiii, ţine-mi şi mie geaca, măi. Hai mă, lasă-mă-n pace, nu ţin nimic. Haaaaiiii, nu fii maimuţ, ţine-mi şi mie geaca. Tipu’, râde pă joase, din gât. M-aş întoarce să-i văd faţa, da’nu am cum, aşa că nu pot decât să bănuiesc. Trag cu coada ochiului, cât îmi permite firescul poziţiei şi zăresc franjuri din piele neagră. Haaaaaiiii măi că nu te înţeapă; crede-mă, că o port eu şi dacă zgâria nu mă mai îmbrăcam cu ea. N-o ţin dom-le, nu vezi ce cald e? Haaaai, nu fii maimuţ; nu vrei să o ţii? Tipu’ nu mai zice nimic. O ignoră.
Se pare că până au ajuns în spatele nostru, s-au mai perindat şi prin alte părţi şi don’şoara a avut câte ceva de împărţit cu diverşi, că dintr-o dată se porneşte: Auzi mă tupeu, tot ea deranjată. Ai văzut ce faţă a făcut la mine? Chiar mă gândeam, băi când ţi-oi da una în capu’ ăla mic şi urât de prepeliţă?!? Păi cum să nu fie o problemă, dacă verşi aia pe mine, sigur că e o problemă, băi dacă-ţi dau una în capu’ ăla mic de prepeliţă (da, a repetat asta), naiba te ia! Da’ ce? Eşti agresivă? Că nu îmi păreai aşa agresivă. Aşa agresivă eşti? Eeeee, nu...nu-s, da’ zi şi tu, tot ea deranjată. Cum vine asta?
În momentu’ ăla nu am mai rezistat. Trebuia să mă întorc, să văd, nu se putea să nu ştiu cine voia să pocnească un cap de prepeliţă la concert la Maroon 5? Mă întorc io cât pot de discret, să „caut cu privirea pe cineva în spate”. Şoc şi groază!!! Băi, o ştiam, să mor dacă mint, o ştiam! Nu îmi dădeam seama de unde, da’ o ştiam, frate. Frumuşică foc tipa, cu trăsături fine, sluţite, totuşi, de răutate şi aroganţă. Mă uitam la ea şi încercam să-mi dau seama cum arată prepeliţa aia de care povestea, că la drept vorbind, noroc că avea coafura înfoiată, că nici ea n-ar fi avut cine ştie câtă scăfârlie. În fine... Domnu’ din dotare serios, cu un zâmbet d’ăla, de: „mă scuzaţi, am ieşit cu copchilu’ la concert; nu vă supăraţi că vă varsă sucu’n cap”. Nu cred că se cunoşteau de prea multă vreme. Deloc, aş zice.
Tipa a tăcut circa douăj de secunde şi-o dă iar din loc: După ce începe, mă ridici? Că nu prea văd. Pauză... Babe, mă ridici în braţe? Cine, io? Da, tu. Du-te măh, cum să te ridic în braţe?!?. Da, să mă ridici să văd mai bine. Mă ridici? Nu. Haaaaaiiii, că nu-s aşa grasă. Gagiu’ a ratat momentu’ când trebuia să fie de acord că nu-i grasă (chiar nu era). Nu-s aşa grasă, nu? Haaaaaiiii ridică-mă că nu-s deloc grasă. Nu mă ridici? Ce, nu poţi? Nu poţi să mă ridici? Oooopaaa artileria grea. Bună tactică, zgândărim masculu’ să iasă fiara din el: da’ cum adică să nu pot, da ce-s io să nu pot?; sunt bărbat. Numa’ că surpriză: pe om l-a durut la başcheţi şi şi-a văzut de butonat telefonu’ liniştit.
Uuufff da’ cald e. Şi e cam  aglomerat. E cam aglomerat nu? Nu, nu-i chiar aşa de aglomerat. Alte dăţi era mai rău, că doar ai mai fost la concerte. Cum fătuca tace mâlc, omu’ revine: ai mai fost la alte concerte, nu? Asta e primul tău concert? Aaaaa, păi atunci înţeleg. Se explică. Da’ nu era mai bine oare, să fie scaune şi fiecare pe locu’ lui, cum e la Sala Palatului la Bănică Junior? N-ai fost la niciun concert la Bănică? Simţindu-se probabil vinovată şi cum omu’ ăla care era cu ea tăcea, faţa nu i-o vedeam că eram ocupată să mă zgudui de râs, bagă diversiune: Ia uite-l şi p-ăla cum e îmbrăcat. Şi-a pus cămaşa aia peste tricou. A învăţat şi ăsta ceva de la americani: cămaşă de blugi peste tricou alb. Mă uit mai bine, chiar onorabil îmbrăcat omu’, îi şedea bine, curăţel, spălăţel, nu văd nimic rău în asta. Eu nu văd, că don’şoara e de altă perere, se pare.
Dintr-un punct încolo, vocea a început să i se piardă în zumzetul mulţimii, dar îmi dădeam seama clar că vorbeşte încă non stop. La un moment dat, am mai riscat o privire în spate, omu’ privea impasibil spre scena pe care nu se mai întâmpla nimic. Stătea cu mâinile încrucişate peste piept, suficient de înalt încât să vadă peste capete, în timp ce suava făptură se agita pe lângă el.
Băi şi în clipa aia m-a lovit: d’asta frate. D’asta am venit io la concertu’ ăsta, să învăţ dracu’ şi io cum se face, că am îmbătrânit degeaba, să mor io, nu alta. Privirea galeşă, şi capul plecat aşa, cum să explic io, găineşte, într-o parte, vocea mieroasă şi mâţâită, haaai Babe, nu mă ridici şi pe mine în braţe? Peste asta, poate sar totuşi, că tonaju’ de fotomodelă nu mă recomandă, privirea răutăcioasă şi alintată. Asta-i frate şi io habar n-aveam.
Mă gândesc la faţa omului şi-mi cam dă cu virgulă, da’ până la urmă, dacă stau bine să mă gândesc, până la urmă, n-a ridicat-o pe umeri să vadă mai bine, şi nici n-a pocnit făptura după ceafa de prepeliţă (i-am văzut giugiulindu-se mai târziu), aşa că pentru el cred că preţul unui sex igienic, nu a fost prea mare, la urma urmei, cu un fir de răbdare...

No comments:

Post a Comment