Monday, February 1, 2016

SKIN ON SKIN IV

Dacă nu o să te înclini în acelaşi sens cu mine, o să cădem amândoi, mi-ai strigat peste umăr. Te-am strâns mai tare în braţe şi te-am ascultat. Te-am ascultat orbeşte, cum am făcut de fiecare dată, de când te-am cunoscut. Mi-am învins teama şi m-am aplecat în acelaşi sens cu tine la viraje. Îţi inspiram mirosul care ajungea până la mine în ciuda căştii şi mă calmam.
Ai mai mers vreodată cu motoru’? Presupun că nu şi asta înseamnă că nu ai nici haine potrivite. Hai să-ţi cumpărăm tot ce-ţi trebuie. Te-am lăsat să-mi alegi ce ţi-a plăcut ţie. M-am distrat văzându-te cum te agiţi printre hainele de damă, încercând să le potriveşti, să-ţi placă, să-mi placă. Mi-ai luat bocanci, şi geacă, şi cască; mi-ai inscripţionat un tricou roşu pe care să-l am amintire a primei mele plimbări cu motorul.
Şi am plecat. Pur şi simplu. M-ai învăţat să mă urc, după ce ai râs de mine că mă sui ca o babă. De chestia asta nu m-am dezvăţat nici acum; orice aş face, mă sui ca o babă, şi îmi amintesc invariabil de tine hai băi mişcă-ţi ciolanele alea, ridică picioru’; parcă te sui în cotigă.
Ne plimbam fără ţintă şi fără cuvinte. Din când în când îmi mai făceai semn să mă uit la un copac cu formă ciudată, îmi arătai case şi conace pierdute printre dealuri, îmi arătai norii, deasupra viilor fără sfârşit. Opreai rar să fumăm câte o ţigară. Stăteam amândoi, spate în spate, sprijiniţi de trunchiurile chiparoşilor, cu căştile lângă noi, tăcuţi, gândindu-ne fiecare aiurea, căutându-ne uneori unul celuilalt degetele printre firele de iarbă, fumam în tăcere, apoi plecam mai departe. Odată mi-ai împletit fire de iarbă în păr, flori de câmp şi frunze căzute. Arăţi ca o paparudă, mi-ai zis, dar pun pariu că nu ştii să chemi ploaia. « Păi nu ştiu. Abia reuşesc să te chem pe tine şi să te fac să mă auzi ». M-ai sărutat pe tâmplă şi ţi-ai sprijinit fruntea de a mea. Ţi-am şters un fir de praf agăţat în sprâncene, am urmărit cum ţi se oglindesc ochii în frunzele de deasupra noastră şi am încercat să îmi imaginez cum ar fi ca într-o zi să mă îndrăgostesc de tine.
« De ce nu îţi repari acul kilometrajului, să ştiu şi eu cât de repede mergem? » Păi de-asta nu îl repar, pentru că nu contează cât de repede sau încet mergem. Nu ne aşteaptă nimeni nicăieri. Şi oricum, nu aş vrea să mă opreşti dacă merg prea repede. E mai bine aşa.
Într-o după amiază încinsă, ai oprit într-un orăşel cu câteva case grupate în jurul unei pieţe circulare. Îmi amintesc zidurile groase cu coloane din piatră şi la umbra lor câteva cafenele pustii, tăcute. Te-ai dus să-ţi cauţi un prieten pe care îl ştiai din copilărie. Ziceai că locuieşte acolo. Nu am vrut să merg cu tine. Am rămas în mijlocul pieţei şi m-am aşezat pe jos, turceşte, cu spatele sprijinit de un zid. Un pisoi a venit molatec către mine şi mi s-a aşezat în braţe. Acolo m-ai găsit când te-ai întors cu prietenul tău: cu ochii închişi şi faţa ferită de soarele puternic, cu pisoiul întins pe picioare, cu pielea de pe mâini pârlită de căldură.
M-am ridicat şi v-am urmat la umbra unei bolţi din piatră. Ai comandat mâncare şi v-aţi continuat discuţia. Dintr-un punct încolo nu v-am mai auzit ce vorbeaţi. M-am aplecat să ridic pe genunchi pisoiul care venise după mine şi se tolănise sub scaun, apoi cu ochii mijiţi am urmărit traiectoria soarelui pe deasupra acoperişurilor roşii, printre chiparoşii nemişcaţi.
Îmi amintesc gustul aspru al vinului, şi mirosul de praf umed de sub bolţile din piatră, aud şi acum torsul monoton al pisicului încolăcit pe genunchii mei. La un moment dat te-ai ridicat şi ai dispărut. Te-ai întors într-un târziu ţinând în palme o cană galbenă plină ochi cu cafea aburindă. Ştiu că nu e cana ta, dar o avea doamna de la bucătărie adusă de acasă, aşa că ar trebui să îmi mulţumeşti. M-am străduit ceva. Ai început să râzi, făcându-i cu ochiul prietenului tău e nebună după cana ei galbenă din care îşi bea cafeaua. E nebună. Ai râs iar, mi-ai ciufulit bretonul şi te-ai aşezat înapoi pe scaun.
Într-un târziu ne-am ridicat să plecăm. Pisoiul a mieunat jalnic în urma noastră şi m-ai luat de mână. Mi-ai prins casca sub bărbie şi ai râs scurt, înfundat, când m-am suit iar, ca o babă pe motor. Am închis ochii şi ai pornit. Am ţinut ochii închişi aproape tot drumul, să nu văd, să nu ştiu pe unde mergem, să simt şi să miros, să aud vântul în jurul meu, să îţi simt corpul încordându-se la viraje şi să mă înclin în acelaşi sens cu tine fără să mă tem, fără să pun întrebări, să simt aroma de cafea pe care o răspândea corpul tău între coapsele mele. Skin on skin baby! Skin on skin...


Fragment dintr-o poveste inventată de iubire IV

No comments:

Post a Comment