Tuesday, October 27, 2015

THE WAY IT WAS

„Can it be the way it was?” Nu pe bune. Cum dracu’ să mai fie vreodată cum a fost. Been there, done that, next.
Mulţi oameni folosesc clişeul ăla complet răsuflat şi de prost gust cu ciorba reîncălzită. Nu pe bune, din nou: să-l văd io p-ăla jmeker şi cu trei coaie care face ciorbă proaspătă în fiecare zi şi eventual, de fiecare dată, alt soi de ciorbă, să nu pice rău şi cu greaţă la pipotă.  Nu vrei să încălzeşti, mănânci la restaurant, chemi cateringu’, mănânci altceva, solutii sunt, dacă te ţine inima, respectiv buzunaru’. Nu-ţi place niciuna dintre soluţiile enumerate, taci şi înghiţi. Cam atât de simplu este. Ştiu că această replică nu este în repertoriul obişnuit al femeilor, dar asta e. Se mai schimbă şi vremea şi vremurile.
De ce şi cum să mai fie vreodată the way it was? Adică raţional vorbind, în momentul în care nu a mai fost the way it used to be şi v-aţi spus „la revedere”, cel puţin la nivel teoretic, dacă practic nu v-a ţinut fibra musculară, în tot paletaru’ de nuanţe de la cele mai civilizate, la cele mai puţin civilizate, tot teoretic, cel puţin, lucrurile au pornit pe drumuri diferite.
Acum, să iţi imaginezi că in the mean time au avut loc transformări radicale în celălalt şi s-a transformat brusc în fix ceea ce îi/îţi lipsea, s-au completat magic nişte goluri, e cel puţin candid. Bineînţeles că sunt şi excepţii, dar sunt atât de rare şi de „excepţionale” încat aproape că nu merită să fie povestite decât cu titlu’ de legendă.
Ȋn cele mai multe cazuri, motorul acestui can it be the way it was este frica de singurătate, frica de a nu mai fi niciodată cu nimeni, frica de etichetele absolut cretine pe care ţi le lipeşte societatea în frunte şi care, din păcate, în foarte multe cazuri atârnă extrem de mult şi sunt cumplit de greu de purtat; sau rarele cazuri excepţionale pe care le-am pomenit mai sus.
The way it was nu există, este o himeră, pur şi simplu. Ori e, ori nu mai e. Ştiu că folosesc la rândul meu un clişeu, dar în continuare cred că un fir care s-a rupt şi a fost înnodat nu are cum să susţină greutatea unei vieţi, cu atât mai puţin greutatea a două vieţi.
De-a lungul timpului, pe marginea acestui subiect am auzit o grămadă de: „Iancu, habar n-ai, nu înţelegi nimic”, „Iancu, inteligenţa ta emoţională e zero spre minus infinit”, „Iancu, nu ai trăit niciodată o iubire d’aia ca un taifun, să fii în stare să înţelegi ce înseamnă şi cât doare the way it was”. Ok. Sunt de acord cu toate reproşurile şi mi le asum. Există şi această posibilitate. Ȋnsă, conform cu ceea ce ştiu, cu ceea ce cred, the way it was este ceva mort, fără viaţă şi îngropat. Nu exista decât the way it is. Dacă ai cum să ţii în viaţă, la calitate superioară acest „it is”, ok. Dacă nu, ar fi bine să-l deconectezi de la aparate, cu ochii deschişi.
Mă amuză un pic ceea ce predic aici de zor şi cu mare vervă. Mă amuză un pic mai mult, de fapt, pentru că în momentul ăsta eu sunt persoana aia care încearcă să dea contur unui „the way it is supposed to be”. „Ar trebui” my ass. E fix un căcat cu moţ ambalat într-o cutie de prăjituri cu fundă roz. E o iluzie, la fel ca toate celelalte variante, numai că asta e de şi mai  mare prost gust. Există termen de comparaţie pentru prost gust? Să mor dacă îmi pasă. Oricum ai lua-o, oricum ai da-o, e urât. E un kitch care te zgârie la ochi, la bun simţ şi la corazon, numa’ că ţie îţi place să crezi că toată treaba e luxury. Fix mizerie. Motivul care mă face pe mine să pun căcatu' cu moţ în cutia de prăjituri e acelaşi cu al tuturor celorlalţi muritori: frica. Care e frica în cazul meu? Frica să nu mor înainte să trăiesc nişte chestii, alea de te fac să te gândeşti la „the way it used to be”, să experimentez nişte trăiri, să mă conving că de fapt, nu am murit între timp.
Care e problema? Simplu: e forţat. Asta e problema în toate cazurile, în „the way it used to be” şi „the way it is supposed to be”. Sunt două melodii cântate în acelaşi registru de aceiaşi the killers, iar drumul pe care te duc de mâna e înfundat. Semnul ăla de la intrare pe care ar trebui să scrie „do not entry”, „dangerous area”, „drum închis”, „pericol de moarte”, „căcat ambalat în cutie roz de prăjituri”, sau naiba mai ştie ce, a fost dărâmat acu’ multă vreme de uraganul pe care ţi l-a stârnit în suflet frica.

No comments:

Post a Comment