Tuesday, June 17, 2014

DOMNIŞORUL ŞI BAC-UL

Tocmai am aflat despre un tânăr domnişor care s-a gândit el aşa, că nu are chef să ia B.A.C-ul. Dacă îl ia, se află într-un real pericol de a fi forţat de părinţi sa meargă şi la facultate, ori aşa ceva este absolut de neconceput.
Cea mai simplă variantă, în concepţia domniei sale, este de a nu lua examenul, pentru că altfel, fire slabă şi sensibilă, ar putea, ferească sfântul, să cedeze la vreo rugăminte, să se lase impresionat de promisiunea vreunui cadou scump, cum de altfel s-a mai întâmplat şi în trecut, să se trezescă faţă în faţă cu realul şi înspăimântătorul pericol de a mai trebui să înveţe incă trei ani. Aşa, a luat decizia să dea cu piciorul la doisprezece ani pe care, mai mult forţat de sistem decât de bună voie i-a pierdut pe băncile unui obscur liceu de provincie.
În momentul ăsta nu am cum să ştiu dacă îşi va duce sau nu intenţia la bun sfârşit, dar tind să cred că da. Întâmplarea face să cunosc destul de bine ansamblul general în care se desfăoară povestea.
Nu îmi sunt necunoscute (până într-un punct, evident) niciunul dintre elementele esenţiale ale cadrului: oraşul, liceul, familia, domnişorul în cauza, contextul social în care s-a dezvoltat, impulsurile educaţionale primite din familie, mediul economic în care a crescut.
Fără a învinui pe cineva, sau ceva cu precădere, capcana care i-a fost întinsă în faţă de când era foarte mic nu putea avea decât un singur rezultat. Educaţia, orice formă de dezvotare şi evoluţie i-au fost prezentate în derâdere, ca fiind apanajul unor sărăntoci, nu al unor elemente cu o poziţie financiară bună. Cred că în momentul în care un copil aude de când este foarte mic: "Ce să faci tu cu şcoala, noi avem bani, nu trebuie să înveţi nimic", rezultatul este mai mult decât previzibil. În momentul în care un copil este crescut într-un profund dispreţ faţă de orice formă de educaţie, este antrenat să privească cu cel mai profund dezgust orice carte, orice mijloc de culturalizare, un copil care nu are alt sistem de valori şi alt raport decât banul, este un copil pierdut.
Din punctul meu de vedere, tânărul în discuţie este atât de dezorientat în momentul de faţă încât alege singura cale viabila, singurul drum, cel care i-a fost descris, de când era mic, ca fiind presărat cu flori. Pe de altă parte, cred că i-a fost insuflat atât de profund dispreţul pentru şcoală încât îi este şi ruşine să continue vreo formă de învăţământ.
Facultatea este o etapă cât se poate de facultativă, nu constituie o etapă obligatorie în viaţa nimănui, nu este o tragedie decizia lui de a nu urma o facultate, este o chestiune strict subiectiva. Pe mine mă năuceşte în acest moment motivaţia lui, mă uimeşte faptul că acest tânăr domn nu intenţionează măcar să termine, să dea o finalitate acelor doisprezece ani despre care vorbeam, că alege de bună voie, deşi în necunoştinţă de cauză, să îşi trântească toate uşile peste nas. Mă miră, în egală măsură şi panica ce i-a luat brusc în stăpânire pe părinţii lui.
Nu mă interesează să judec opiniile, acţiunile şi strategiile de viaţă pe care oamenii le aleg. M-a interesat cazul în măsura în care părinţii acestui tânăr fac parte din categoria celor care sunt veşnic critici la adresa profesorilor - deloc lipsiţi de păcate, pe de altă parte, din categoria celor care veşnic râdeau de colegii mai învăţăcioişi ai odraslei, din categoria celor care se trezesc brusc faţă în faţă cu o problemă delicată, pe care nu par a şti cum să o gestioneze, dar pe care au generat-o în mare măsură.
Nu sunt ei singurii care au contribuit la poveste, nu sunt ei singurii vinovaţi, dar nu îmi dau seama unde s-a rupt firul. Instituţia şcolii, instituţia familiei, societatea, toate câte puţin, cine l-a dezorientat pe acest tânăr în asemenea măsură? Aş fi curioasă să aflu, peste ani, pe cine va considera vionvat pentru barierele care i-au fost ridicate în faţă. Din punctul meu de vedere, acest băiat este o victimă complet lipsită de apărare, victima tuturor elementelor care ar fi trebuit să contribuie la dezvoltarea şi evoluţia lui, care ar fi trebuit să îl aibă în grijă până în punctul în care era capabil să ia propriile lui decizii în condiţii optime.
De câţiva ani mă fascinează în fiecare vară bacalaureatul şi toate poveştile pe care le aduce. În fiecare an e din ce în ce mai rau, în fiecare an, copiii ăştia care se trezesc brusc într-un pustiu, sunt din ce în ce mai dezorientaţi, mai pierduţi, mai departe de ei înşişi şi de ceea ar vrea să fie.

1 comment: