Tuesday, August 6, 2013

SEARA ÎN CARE NU VĂ POT SCRIE



Mi s-a întâmplat de multe ori, ca acum, să stau în faţa unei foi albe de hârtie. Scriu, citesc, nu-mi place, şterg. Scriu din nou şi de la capăt, încep iar să şterg. Astăzi, pur şi simplu nu ştiu despre ce să scriu. Îmi simt mintea la fel de albă precm foaia pe care o am în faţă.
Cu cât mă strădui mai tare, cu atât parcă fug de mine, mai departe, toate gândurile. În momentele astea nicio idee nu pare suficient de bună pentru a fi dezvoltată, pentru a fi împărtăşită. Nimic nu ajută : muzică, vin, cărţi, ţigări, întrebări, fotografii, scormoniri de memorie în căutarea unor întâmplări din copilărie, recitirea unor idei mai vechi. Nimic. Totul este slab şi pueril, totul este şters şi fără substanţă.
Alte dăţi, am recurs la artificii, am reluat teme vechi, am fentat. Acum, nu ştiu ce ar putea funcţiona. Sunt singură şi liniştea îmi este spartă doar de tramvaiele care trec prin faţa geamului. Îmi sperie gândurile firave draperiile care se zbat fantomatic la geamuri, mi-e cald şi am făcut curent, ca să nu pornesc aerul condiţionat.
Am dat drumul la TV şi aştept, fără speranţă, o idee de undeva din neant. Ştiu că nu se poate, dar încerc să mă păcălesc, încerc să pescuiesc de undeva un gând, care ştiu că nu va veni în seara asta.
Mă gândeam mai devreme, că nu v-am povestit niciodată despre iubirile mele, despre iubirile mele neîmpărtăşite, despre oameni pe care i-am aşteptat şi care nu au mai venit niciodată. Este un subiect despre care nu ştiu cum să scriu. Poate o să încerc într-o zi. Nu aş şti ce să vă spun. Mi-e ciudat să vorbesc despre chestiuni care implică alţi oameni şi care nu pot avea un cuvânt de spus. Mi-e ciudat să vă povestesc îmbrăţişări şi zâmbete care au compus momente frumoase, dar poate că voi încerca într-o zi.
Este frustrant să nu poţi opri în loc măcar un gând, o lumină care să te ducă mai departe. Te gândeşti la cuvintele care refuză să curgă cuminţi pe foaie, la cuvintele pe care nu le poţi rosti, care nu fac să rămână urme.
Astăzi, parcă toate mi-au ieşit pe dos, dar nu-i bai. Ştiu că mai sunt şi momente d’ astea. Îmi voi lua înapoi cartea, mă întorc la „Amurgul Zeilor Stepei”, o carte la fel de cenuşie şi tristă ca şi seara în care nu vă pot scrie.

2 comments:

  1. Si iata ca ai putut sa ne scrii. Chiar si cand ai impresia ca esti gol de ganduri, gasesti in tine ascunse, pregatite sa iasa la lumina, ideile asteptate. Scrie in continuare! O faci foarte bine!

    ReplyDelete