Tuesday, April 9, 2013

DOMNULE DOCTOR



“Domnule doctor, operaţi?”
„Nu, că nu am cu ce. Am operat până acum o lună, da’ s-au terminat fondurile şi nu mai am materiale.”
„Păi cumpăr eu tot ce trebuie, aduc eu. Mă operaţi?”
„Nu, că nu mă lasă spitalu’. Nu am voie să operez cu materialele clienţilor. Ăsta-i sistemu’ domnişoară. Io vă operez şi după aia ne daţi în judecată să vă recuperaţi banii pe care i-aţi cheltuit. Nu mai merge aşa.”
Peste două zile: „Domnu’ doctor, am făcut rost de bani pentru intervenţie, am toată suma (glumă ordinară, doar că domnu’ doctor nu avea de unde să ştie şi a pus botu’), mă operaţi?”.
„Poftiţi, luaţi loc, (mi-a ţinut scaunul să mă aşez), să discutăm...cum ziceaţi?”
„Am făcut rost de bani pentru intervenţie...haideţi să mai discutăm încă o dată cum facem...ce e de făcut, să ştiu şi eu, să înţeleg mai exact.”
Atunci mi s-a explicat că ţinem legătura, că are speranţe totuşi, că i se aprobă fonduri, cam în două săptămâni, că mă anunţă, doar are adresa mea de e-mail, nicio problemă; bine, tot va trebui să cumpăr eu bucata aia de plasă de 3000 de euro, da’ nu-i bai, îmi zice el de unde, şi să ştiu că o să-şi cheme şi prietenul, pentru mai multă siguranţă, că e caz greu, eu sunt aşa tânără...nu se poate să rămânem descoperiţi în caz de Doamne Fereşte.
Legile cinice ale monopolului funcţionează fără greş şi în medicină: suntem trei care putem face un lucru, stabilim regulile, facem cum credem de cuviinţă, fără bun simţ, doar după bunul plac, tragem ce şi cât putem. Dacă erau câteva zeci, se schimbau datele problemei, făceam noi regulile, iar ei s-ar fi purtat decent. Din păcate, nu este posibil, pentru că, vorba domnului doctor, nu ne lasă sistemu’. Până una alta, este inflaţie de pacienţi, nu de medici capabili să rezolve anumite probleme.
Până când ne va lăsa sistemul, scotocim internetul să găsim clinici în ţări unde nu plătim impozite, unde nu contribuim la sistemul asigurărilor de sănătate, unde suntem străini şi nu avem pile, unde nu avem relaţii şi nu intervine nimeni pentru noi. Căutam un sistem mai puţin bolnav, mai puţin sarcastic, încercăm să fim şi noi mai puţin bolnavi, încercăm să ne vindecăm, să înţelegem ce se întâmplă. Eu nu reuşesc să înţeleg nimic. Asta nu este din cauza perioadei complet halucinante pentru mine, este pentru că...nu este nimic de înţeles.
Vă rog iertaţi-mi consternarea că în timp ce eu aştept să-mi bubuie capul, la propriu, sistemul se ţine de şotii; iertaţi-mi lipsa de simţ al umorului când nu pot primi un bilet de ieşire din spital pentru că la ora opt dimineaţă nu este nimeni disponibil să încaseze cei 10 lei pe care îi datoram spitalului pentru noaptea pe care am petrecut-o acolo.
Iertaţi-mi şocul în faţa unor cearşafuri curate pe patul din salon, în faţa băii care era complet utilizabilă, mai mult de atât, era chiar curată, în faţa personalului care nu a ridicat vocea nici măcar o dată. Nu-mi venea să cred. Noroc că o doamnă şi-a dat ochii peste cap ca să nu cumva să-mi imaginez că am murit şi am ajuns în raiul spitalelor, un rai unde am căpătat permisiunea să stea cu mine trei persoane o zi întreagă, să am o pernă moale, să fie cald în salon, să miroasă decent pe coridor. E adevărat! Aşa ceva a fost posibil şi nu mi-a venit să cred; şi cei care erau cu mine se uitau la fel de nedumeriţi în jurul lor...se poate. Şocul de nedescris în faţa normalităţii şi a decenţei care par rupte din alt film când vine vorba de acest sistem bolnav, ne-a amuţit pe toţi.

Domnule doctor, vreau să vă mai întreb ceva: dacă nu operaţi, că nu sunteţi lăsat de sistem, deşi în regim privat se poate, aşa mi-aţi zis, n-ar fi bine să ieşim la o cafea? Numa’ bine, ne petrecem timpul agreabil în timp ce dumneavoastră aşteptaţi să vi se aprobe fonduri, iar eu aştept să mor.

2 comments:

  1. imi pare atat de rau si inteleg atat de mult incat nu ai ideee cat imi plange sufletul. ma vad pe mine inapoi .... in iadul ala ...si inainte pt ca iadul ma asteapta inca...si in viitor. fii tare....nu exista raspuns la "de ce tocmai mie" eu nu l-am gasit. daca il afli te rog alina-mi sufletul cu asta

    ReplyDelete
  2. of, mai Andreea...

    ReplyDelete