Tuesday, March 5, 2013

DESPRE SAVOIR VIVRE



Savoir vivre…cine oare o mai şti ce înseamnă să trăieşti frumos.
Habar nu am, dar mi se pare că în jur nu mai văd oameni care să depună niciun efort în sensul ăsta. Nu ne învaţă părinţii acasă, râdem de cei care ne arată cum. Respingem din start alternativele frumoase. Este foarte grav când cineva îţi spune că exista alternativă la mâncarea ta de zi cu zi, la felul în care îţi petreci timpul, la felul în care vezi lucrurile. Nu zic să încerci neapărat, dar măcar ascultă, poate într-o zi îţi va prinde bine.
Definiţia e cuprinzătoare, poate vagă pe alocuri, e un concept pe care nu ni-l explică nimeni, a devenit aşa un cerc închis, pentru iniţiaţii în domeniu care vehiculează termeni şi idei în interior. E simplu în esenţă: începe cu „mulţumesc”, „te rog”, pune hârtia la coş, zâmbeşte, îmbracă-te frumos, încearcă să scrii şi să vorbeşti corect, fă în fiecare zi un minim de efort să nu te absoarbă masa care abrutizează spirite.
Apropos de savoir vivre, un foarte „savuros” exemplu am avut intr-o zi...la teatru. Una bucată doamnă de târg, cu un hot-dog picurător de ketchup şi maioneză ca şi recuzită, a ţinut musai să ajungă la locul numărul opt începând rândul din capătul cu numărul treizeci şi opt. Nu i-a trecut nicio clipă prin tărtăcuţa buclată că era mai simplu să coboare un pic să o ia pe culoar şi apoi să ajungă la locul domniei sale fără a teroriza treizeci de persoane sub ameninţarea hot-dog-ului care se bălăngănea periculos în chiflă. În locul telenovelei, sau a serii petrecute la mall, doamna a ales să meargă la teatru. Păi bine mon cher, da fix cu cârnatu printre oameni? Nu are a face. Şi-a umplut domnia sa şi burta şi mintea...sperăm.
Sunt uimită, să constat la persoane, mai fragede la vârstă decât mine, că se cutremură de spaimă, ori de câte ori le mai povestesc una alta: ce-am făcut (nu că fac eu lucruri ieşite din comun, da acolo, cât de cât), unde am fost, ce-am mai mâncat.
Pe mama o înţeleg că două excursii la rând m-a chinuit, refuzând să mănânce altceva decât hamburgeri şi salată de varză. Se temea femeia să nu găsească în farfurie vreo lighioană de văzuse ea vie pe tarabă în „La Boqueria”. Hai să zicem...nu am insistat. Obiceiurile culinare nu se schimbă la şaizeci de ani, nu înveţi calul bătrân să meargă în buiestru şi nici pe mama savoir vivre. Am lăsat-o să se bucure de tot ceea ce i-a cuprins ei mintea, m-am enervat în gând, am bătut seara străzile singură, cu un trist pahar de carton în mână. Asta e.
În schimb, nu pot să îi înţeleg pe cei de vârsta mea, sau mai mici decât mine, cărora limitele autoimpuse nu le dau voie să vadă dincolo de zăbreaua din dreptul nasului.
Nu spun de aruncatul gunoaielor pe jos, deja mă plictiseşte subiectul. Explicaţia este mereu aceeaşi: şi aşa este murdar, crezi că hârtia mea face diferenţa?
Da, cred că hârtia ta face diferenţa. La fel face diferenţa şi faptul că într-o zi te îmbraci frumos şi ieşi pur şi simplu să te plimbi. Eu una, am învăţat să zâmbesc şi să am o zi mai frumoasă dacă văd oameni frumoşi în jur. E drept că treaba asta am învăţat-o de la alţii, dar i-am lăsat să mă înveţe. Sunt atât de multe lucrurile frumoase care trec în fiecare zi pe lângă noi, în timp ce suntem prea ocupaţi să fim posaci, să bodogănim, să înjurăm, să nu avem timp să zâmbim, să nu ridicăm ochii din pământ. Măcar dacă i-am ţine toţi aţintiţi în câte o carte. Aş mai înţelege:  pierzi zâmbetul celui de lângă tine, dar măcar câştigi un gând bun. De cele mai multe ori, nici atât. Stăm cu ochii în gunoaiele de pe jos şi cu atât rămânem în minte.
Revin cu ceea ce am mai spus de atât de multe ori: este esenţial să ştii, să preţuieşti lucrurile mărunte, care chiar au puterea de a îţi face ziua mai bună.
 Cred că până la urmă, savoir vivre înseamnă câte ceva frumos în fiecare zi, ceva frumos pentru tine, sau pentru ceilalţi.
Fericite cazurile când se întâmplă amândouă.

No comments:

Post a Comment