Tuesday, November 20, 2012

ÎNVĂŢĂTURILE SĂPTĂMÂNII

Zilele astea am mers cu cel mai haios taximetrist din Bucureşti. Cel puţin, aşa cred. Niciodată, de cât timp folosesc firma respectivă, nu am nimerit un şofer atât de vorbăreţ, în sensul bun al cuvântului. Trebuia să ajungem în centru, la o aniversare; accident pe Lascăr Catargiu, Calea Victoriei blocată, o oră pentru un drum de zece minute.
Cu ocazia asta am aflat că: există o domnişoară la o reprezentanţă auto (nu spui care, firmă însemnată) care îşi doreşte ca toţi taximetriştii din Bucureşti să poarte cămăşi albe scrobite, drept pentru care s-a luat de omu’ nostru.
Am mai aflat că: a scăzut rata urmăririlor conjugale. De când cu noile programe care se pot instala pe telefoanele astea noi şi deştepte, atunci când posesorul doarme (subliniată precizarea), taximetriştii mănâncă mai puţină pâine din activitatea de detectiv. Oricum, am înţeles că doamnele urmăresc mai mult decât domnii, pe distanţe mai lungi, şi grupa de vârstă este eterogenă.
Am mai aflat că: în cazul în care taximetristul îţi spune că este alergic la pisici, şi se oferă să îţi cheme altă maşină, la pet-shop-ul de unde tu vrei să-ţi transporţi mâţa la domiciliu, e mai bine să accepţi, pentru că altfel poate păţi diverse lucruri.
Din învăţăturile săptămânii am mai desprins că: atunci când îi spui cuiva că-l ajuţi, trebuie să faci asta din toată inima, cu toată priceperea şi responsabilitatea. Dacă nu eşti sigur că poţi, îi spui să găsească pe altcineva; e mai cinstit aşa decât să încurci mai tare.
Am învăţat că te poţi distra chiar şi în situaţii extreme de oboseală şi stres, că poţi face lucruri frumoase, că poţi fi de folos şi poţi face oamenii să râdă; e atât de simplu...
Am învăţat că, în două zile în care te găseşti printre oameni necunoscuţi poţi învăţa lucruri bune şi frumoase, că poţi primi şi dărui zâmbete, că bucuriile mărunte se găsesc mai uşor decât ne imaginăm şi sunt mai valoroase decât multe alte lucruri în care investim infinit mai mult timp şi energie.
Am mai învăţat că de multe ori avem nevoie să ne împingă cineva de la spate. Nu tare. Uşor. Un brânci. Să nu uităm să pornim din loc. Nu contează demarajul în trombă. Pe mine nu mă impresionează. Putem porni şi încet, bătrâneşte, să mărim pasul pe urmă. Până la urmă, încrederea în noi înşine se câştigă treptat, se cucereşte alături de cei puţini şi aleşi. Fiecare pas şovăitor pe care îl faci devine mai uşor atunci când ştii că în spatele tău este mereu cineva care te va ajuta să îţi păstrezi echilibrul.
Contabilizăm mereu etape, ce este în faţă, şi mai des, ceea ce a rămas în urmă. Numărăm mereu, fără încetare, totul, mai puţin prezentul.
Săptămâna asta, învăţăturile au fost simple şi importante: prin cuvinte şi fapte avem puterea de a face totul mai frumos şi mai simplu, cu condiţia de a acorda atenţia necesară amănuntelor care altfel, se pierd în haosul zilnic.
Nu vreau să mai treacă încă o zi fără a le mulţumi celor care prin simple cuvinte şi fapte mi-au dat ocazia să zâmbesc şi să nu uit că bucuria, prietenii, simplitatea şi mulţumirea se cuceresc greu, se pierd uşor, şi din păcate le subapreciem.

No comments:

Post a Comment